Pe baza experienței internaționale, există trei niveluri de opțiuni pentru echipamentele de colectare a prafului. Prima prioritate este prevenirea prafului-la fel ca în cazul bolilor, prevenirea este mai rentabilă- decât vindecarea. De exemplu, instalarea unei jgheaburi în timpul încărcării/descărcării materialelor sau la punctele de transfer ale transportoarelor poate reduce semnificativ generarea și volumul necesar de tratare a prafului și fumului. Atunci când se manipulează materiale în vrac, cum ar fi zgura de oțel, carcasa localizată permite ca praful și vaporii generați să circule și să-și disipeze energia cinetică în interior, determinând ca majoritatea prafului să se depună în mod natural. La nivel internațional, acest tip de control mecanic al prafului este cunoscut ca colectare „pasivă” (sau fără-alimentare) a prafului; este potrivit pentru majoritatea prafului în majoritatea scenariilor și ar trebui, cel puțin, să servească drept pas de pre-tratare.
A doua opțiune implică utilizarea suplimentară a ceață de apă sau a spumei pentru suprimarea prafului. Pulverizarea directă are două scopuri: în primul rând, umezește particulele de praf, făcându-le să adere, să se aglomereze și să crească în dimensiune, făcându-le mai ușor de separat de aer. În al doilea rând, pentru gazele de ardere cu temperatură înaltă-, pulverizarea directă facilitează răcirea prin evaporare; aceasta permite gazului să se răcească și să se micșoreze în volum folosind apă minimă, în timp ce reducerea rezultată a vitezei gazului ajută în continuare la îndepărtarea prafului. Manualele mai vechi și manualele de proiectare susțineau adesea că suprimarea prafului pe bază de pulverizare-este potrivită numai pentru particule mai mari de 50 μm, cu o eficiență de doar 40–70%. Cu toate acestea, experiența practică a arătat că progresele în tehnologia de pulverizare permit sistemelor de pulverizare să îndepărteze aproape 100% din particulele de praf mai mari de 10 μm și 90-95% dintre cele mai mari de 1 μm. De exemplu, sistemele bazate pe pulverizare-utilizate în timpul deversării în tundish și a prelucrării zgurii de oțel au atins eficiențe reale de îndepărtare a prafului de 90–95%.
Prin urmare, din perspectiva reducerii emisiilor, conservării energiei și eficienței costurilor, controlul pasiv al prafului și suprimarea directă a pulverizării ar trebui să fie prioritare. A treia opțiune-ventilație-colectarea prafului-ar trebui luată în considerare doar ca ultimă soluție. Sistemele de ventilație necesită ventilatoare-intensive de energie și colectoare de praf, ceea ce face dificilă economisirea energiei sau reducerea costurilor. Atunci când sunt necesare sisteme de ventilație, precipitatoarele electrostatice cu energie scăzută-ar trebui luate în considerare în primul rând, colectoarele cu filtru din material textil (gază cu saci) considerate doar ca opțiune finală. Reflectarea asupra procesului efectiv de selecție pentru echipamentele de îndepărtare a prafului din această perspectivă relevă domenii de îmbunătățire. De exemplu, în aplicații precum îndepărtarea secundară a prafului pentru convertoare, îndepărtarea prafului turnat-de la furnal și controlul încărcării/descărcării prafului, peste 80%-sau chiar 90%-din particulele de praf depășesc 10 μm în dimensiune; cu toate acestea, marea majoritate a instalațiilor din țara mea se bazează pe sisteme bazate pe ventilație-care folosesc filtre cu saci, care, deși sunt eficiente pentru reducerea emisiilor, implică costuri de operare ridicate. În mod similar, cu procesul de îndepărtare a prafului convertor LT (gaz necombust), praful constă în mare parte din particule grosiere, dar precipitatoarele electrostatice (ESP) sunt adesea proiectate pe baza concentrațiilor la intrare de 70-100 g/Nm³, rezultând un număr excesiv de câmpuri electrice și echipamente voluminoase. Desigur, problema eficienței inconsistente la unele precipitatoare electrostatice este o altă problemă practică care trebuie abordată.
